Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Declarația noastră de politică monetară pe scurt – aprilie 2022

Care sunt punctele principale?

Războiul din Ucraina are repercusiuni severe asupra economiei

Pe termen scurt, creșterea economică va fi mai lentă. Prețurile foarte ridicate ale produselor energetice și ale materiilor prime frânează producția și reduc puterea de cumpărare a populației.

Viitorul apropiat este marcat de incertitudini ridicate

Încrederea consumatorilor și a sectorului corporativ este așadar mai redusă.

Războiul creează noi blocaje la nivelul ofertei

Acestea se adaugă dificultăților legate de lanțurile de aprovizionare cauzate de măsurile pandemice recente din Asia, ceea ce perturbă producția în unele sectoare.

Redeschiderea după faza de criză a pandemiei sprijină însă economia

Mulți angajatori caută lucrători, iar numărul persoanelor ocupate care beneficiază de venituri pe care le pot cheltui înregistrează o creștere. Economiile populației din perioada pandemiei și sprijinul din partea autorităților guvernamentale susțin, de asemenea, economia.

Inflația a înregistrat o creștere semnificativă și se va menține ridicată în lunile următoare

Prețurile produselor energetice constituie, de departe, cel mai important motiv al acestei evoluții. Și prețurile alimentelor și ale unei mari varietăți de bunuri și servicii se majorează însă.

Ce am decis?

Politica noastră trebuie să rămână flexibilă și trebuie să menținem toate opțiunile deschise.

Orice modificare va depinde de evoluția economiei și de evaluarea perspectivelor. Anticipăm încetarea achizițiilor nete de active în cadrul programului de achiziționare de active în trimestrul III al acestui an.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Consultă informațiile detaliate

DECIZII DE POLITICĂ MONETARĂ

Mai jos pot fi consultate deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor, în cadrul celei mai recente ședințe, cu privire la ratele dobânzilor și instrumentele BCE.

Comunicat de presă

DECLARAȚIE DE POLITICĂ MONETARĂ

Consultă explicațiile motivelor aflate la baza celor mai recente decizii de politică monetară.

Declarație de politică monetară
NU EȘTI EXPERT? CONSULTĂ MATERIALUL NOSTRU EXPLICATIV
AFLĂ MAI MULTE
Ce este politica monetară?